Sport la Predeal

Sporturile de iarnã sunt principala atracţie a acestei minunate staţiuni de munte, dar şi aici, încercãm sã oferim mai mult decât atât.

Rezultate sportive.

Din staţiunea Predeal, de-a lungul anilor, au avut ca punct de plecare numeroşi campioni naţionali şi internaţionali de schi alpin şi schi fond. Şcolile de schi din aceastã staţiune s-au dovedit eficace mai ales pentru întreţinerea fizicã a tinerilor elevi, dar şi din punct de vedere al performanţelor sportive rezultate.

Sporturi extreme.

Pentru cã Predealul este o staţiune de munte, sporturile montane dar nu numai, au fost într-o continuã dezvoltare, iar profesorii de sport şi-au fãcut întotdeauna datoria. În afarã de schi, în Predeal dar şi în apropierea sa, au loc anual, chiar de mai multe ori, concursuri sportive montane. Printre sporturile preferate de pasionaţii de adrenalinã se numãrã snowboarding-ul, alpinismul, tiroliana, mountainbikeing-ul şi sporturile cu motor precum cele cu ATV-ul.

Închirieri material sportiv

În stațiunea Predeal, orice turist poate beneficia de servicii de închirieri material sportiv, lecții și antrenament în toate sporturile montane, chiar și lecții de înot sau tenis de câmp.

Pentru ceilalţi doritori de distracţie mai sunt în afarã de pârtiile de schi existente şi pârtii special amenajate pentru sãniuş, patinoare sau terenuri pentru tenis de câmp.

Distracţie. În toate aceste sporturi existã şi acel strop de distracţie de care aveţi nevoie în momentul în care sosiţi în vacanţã, de aceea nu vã sfiiţi sã beneficiaţi de toate acestea!

Vom fi întotdeauna alãturi de dumneavoastrã!